FinNews

Agricover Credit IFN accesează 20 de milioane de euro de la EFSE pentru finanțarea fermierilor români

Agricover Credit IFN, un jucător important în sectorul finanțării agriculturii din România, anunță noi facilități de credit din partea Fondului European pentru Europa de Sud-Est (EFSE), în valoare de 10 milioane de euro, respectiv 49,2 milioane de lei. Cele două credite sunt destinate finanțării microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) și a antreprenorilor și au fost acordate pe o perioadă de șapte ani.

“Ne bucurăm că am obținut două noi facilități de credit de la EFSE, ceea ce consolidează și mai mult parteneriatul nostru strategic. Capitalul va extinde capacitatea de finanțare disponibilă pentru fermierii români, contribuind la dezvoltarea unei agriculturi performante. Investițiile în infrastructură, inputuri de înaltă calitate și tehnologie modernă sunt esențiale pentru a atinge potențialul maxim al sectorului agricol. Prin modelul nostru de business sinergic, in cadrul Agricover Credit IFN putem înțelege nevoile și provocările fermierilor, astfel încât să le putem oferi finanțarea necesară pentru dezvoltarea afacerii lor”, a declarat Serhan Hacisuleyman, CEO al Agricover Credit IFN.

Agricover Credit IFN oferă fermierilor solutii de finanțare și servicii conexe, adaptate nevoilor acestora și specificului sectorului, precum credite pentru capital de lucru, credite de investiții și carduri de credit pentru afaceri. Toate acestea contribuie la finanțarea activităților de zi cu zi ale fermierilor, precum și a investițiilor majore, cu un impact semnificativ asupra dezvoltării ulterioare a afacerii.

Președintele Consiliului de administrație al EFSE, Klaus Müller, a declarat: “Suntem încântați să aprofundăm parteneriatul nostru strategic de lungă durată cu Agricover Credit și să acordăm un nou împrumut de 20 de milioane de euro pentru a încuraja finanțarea responsabilă a fermierilor și producătorilor agricoli locali. De asemenea, suntem încrezători că împreună putem avansa investițiile de impact în România și putem contribui la realizarea ODD 2, 8 și 9, promovând dezvoltarea economică și îmbunătățind rata de dezvoltare în zonele rurale.”

La 31 decembrie 2022, Agricover Credit IFN a înregistrat o valoare brută a creditelor și avansurilor acordate clienților de aproximativ 2,84 miliarde de lei, în creștere cu 42% față de finalul anului 2021. Rata creditelor neperformante a continuat să se situeze sub media sectorului, fiind de 2,9% la 31 decembrie 2022, față de media sectorului agricol de 3,1% la 30 septembrie 2022 (conform Raportului de stabilitate financiară decembrie 2022, anul VII(XVII), nr. 13(23), publicat de Banca Națională a României).

Segmentul Agrifinance, reprezentat de Agricover Credit IFN, este unul dintre pilonii modelului de afaceri al Agricover Holding. Celelalte două segmente de afaceri care compun grupul sunt Agricover Distribution, specializat în distribuția de inputuri agricole, și Agricover Technology, care facilitează accesul fermierilor la o gamă largă de inovații tehnologice digitale în domeniul agriculturii.

finnews

Recent Posts

Bursa de Valori București a lansat BVB Arena – Un nou capitol pentru antreprenoriatul românesc

Într-o mișcare strategică menită să consolideze și să extindă suportul pentru companiile antreprenoriale românești, Bursa…

o săptămână ago

Stabilitate și strategie: politica monetară a BNR în 2024

În cadrul ședinței Consiliului de Administrație al BNR din 4 aprilie 2024, au fost luate…

4 săptămâni ago

Salt Bank: Primul neobank românesc 100% a fost lansat astăzi

Salt Bank a fost lansată oficial pe piață, marcând începutul unei noi ere digitale. Diferențiindu-se…

4 săptămâni ago

CEC Bank: Rezultate financiare preliminare la 31 decembrie 2023

Într-un an marcat de transformare și adaptare la noile cerințe ale pieței financiare, CEC Bank…

o lună ago

Dezvoltarea și consolidarea sistemului financiar al Republicii Moldova: o perspectivă încurajatoare

În urma încheierii proiectului de twinning finanțat de Uniunea Europeană la Chișinău pe 19 martie…

o lună ago

TBI Bank înregistrează cel mai mare profit din istoria sa în 2023

TBI Bank, un nume binecunoscut în peisajul financiar al Europei de Sud-Est, a raportat rezultate…

2 luni ago