Biofarm, profit net de 54,8 milioane lei, în primele nouă luni ale anului

Biofarm (simbol bursier BIO), unul dintre cei mai importanți producători de medicamente din România, raportează creșteri semnificative pentru primele nouă luni ale anului comparativ cu aceeași perioadă din 2020. Biofarm a înregistrat o cifră de afaceri de 179 milioane lei în primele nouă luni din 2021 și un profit net de 54,8 milioane lei, în creștere cu 20%, față de aceeași perioadă a anului trecut. Biofarm, care anul acesta aniversează 100 de ani de activitate neîntreruptă, a raportat EBITDA de peste 75 milioane lei, cu 20% mai mult comparativ cu primele nouă luni ale anului trecut.

„În ultimele nouă luni am finalizat cea mai importantă investiţie a ultimilor 30 de ani din industria farmaceutică locală – o unitate de producţie construită de la zero, cu instalaţii şi utilaje moderne, am încheiat procesul de revitalizare a imaginii corporate și a brandurilor strategice din portofoliu și am reușit să ne consolidăm poziția în topul celor mai importanți jucători din industria farmaceutică locală, în categoria Consumer Healthcare (CHC). Rezultatele financiare ne motivează să continuăm misiunea Biofarm de a face bine prin performanță și cu standarde aflate la cel mai înalt nivel”, a declarat Cătălin Vicol, director general Biofarm.

Din punct de vedere volumic, Biofarm ocupă locul 2, cu o creștere de 6% față de aceeași perioadă a anului trecut, în linie cu dezvoltarea categoriei. În valoare, Biofarm și-a consolidat vânzările către consumatorul final, înregistrând o creștere de 19%, raportate la prețul de achiziție în farmacii.

Investițiile în marketing și promovare au fost crescute față de aceeași perioadă a anului trecut în vederea menținerii competitivității brandurilor focus și susținerea lansării Biofen Extra, combinație de ibuprofen și paracetamol. Noul produs introduce Biofarm în segmentul de piață cu cel mai mare potențial de business din categoria CHC – medicamente destinate terapiei durerii.

Portofoliul Biofarm acoperă cele mai importante arii terapeutice din divizia Consumer Healthcare-digestiv & metabolic, respirator & ORL, cardiovascular & circulator, sistem nervos, multivitamine, cu peste 20 de branduri reprezentative.

finnews

Recent Posts

Bursa de Valori București a lansat BVB Arena – Un nou capitol pentru antreprenoriatul românesc

Într-o mișcare strategică menită să consolideze și să extindă suportul pentru companiile antreprenoriale românești, Bursa…

2 săptămâni ago

Stabilitate și strategie: politica monetară a BNR în 2024

În cadrul ședinței Consiliului de Administrație al BNR din 4 aprilie 2024, au fost luate…

o lună ago

Salt Bank: Primul neobank românesc 100% a fost lansat astăzi

Salt Bank a fost lansată oficial pe piață, marcând începutul unei noi ere digitale. Diferențiindu-se…

o lună ago

CEC Bank: Rezultate financiare preliminare la 31 decembrie 2023

Într-un an marcat de transformare și adaptare la noile cerințe ale pieței financiare, CEC Bank…

2 luni ago

Dezvoltarea și consolidarea sistemului financiar al Republicii Moldova: o perspectivă încurajatoare

În urma încheierii proiectului de twinning finanțat de Uniunea Europeană la Chișinău pe 19 martie…

2 luni ago

TBI Bank înregistrează cel mai mare profit din istoria sa în 2023

TBI Bank, un nume binecunoscut în peisajul financiar al Europei de Sud-Est, a raportat rezultate…

2 luni ago