Bogdan Neacşu este noul preşedinte al ARB

Adunarea Generală a Asociației Române a Băncilor (ARB) reunită în ședință astăzi, 27 mai 2021, a votat noua componență a Consiliului Director ca urmare a expirării mandatelor președintelui și unor membri. Conducerea Consiliului Director al ARB este asigurată de dl. Bogdan Neacșu, ales în funcția de Președinte al Consiliului Director, dna. Gabriela Nistor desemnată ca Vicepreședinte, dl. Cornel Stănescu, dna. Mihaela Bitu, dl. Ion Stan, aleși în calitate de  membri, la care se adaugă membrii deja existenți dna. Mioara Popescu și dl. Cristian Agalopol.

Consiliul Director este organul deliberativ și decizional al ARB, durata mandatului membrilor fiind de trei ani. Dl. Radu Grațian Ghețea ocupă funcția de Președinte de onoare al Asociației Române a Băncilor. Conducerea executivă este asigurată de Președintele Executiv, dl. Florin Dănescu.

Cu o tradiție de 30 de ani, Asociația Română a Băncilor reprezintă piața bancară din România și s-a extins prin includerea a nouă membri afiliați, companii non-bancare, punând astfel bazele unui parteneriat ce își propune să contribuie la consolidarea unui mediu de afaceri predictibil, transparent și de încredere în România.

Sistemul bancar din România asigură un rol cheie în buna funcționare a mecanismelor economice și financiare. Prioritățile industriei bancare vizează menținerea rolului de principal finanțator al economiei României cu asigurarea stabilității și credibilității sectorului bancar, mai ales în acest context pandemic. Sectorul bancar și-a demonstrat reziliența la factorii de risc endogeni și exogeni și a continuat, și în contextul pandemic, să contribuie la dezvoltarea economiei și a bunăstării financiare a românilor. Băncile au absorbit problemele de lichiditate întâmpinate de debitorii persoane fizice și juridice, într-un efort conjugat și cu autoritățile statului și au finanțat într-un ritm susținut populația, companiile și statul român.

Asociația Română a Băncilor este una dintre cele mai puternice asociații profesionale din România. Obiectivele strategice ale ARB vizează contribuția sistemului financiar bancar la prosperitatea economică și alinierea la mediul sistemului bancar din zona Centrală și Est Europeană, prin eficiență, competitivitate și stabilitate, ca voce reprezentativă autorizată pentru întreaga industrie financiar – bancară. Creșterea gradului de educație financiară din România, susținerea digitalizării, creșterea intermedierii financiare și consolidarea platformei financiare reprezintă direcțiile prioritare de acțiune ale ARB. Asociația Română a Băncilor este membră a Federației Bancare Europene din anul 1991 (cu drepturi depline din 2007), a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – Rețeaua Internațională de Educație Financiară, a Consiliului European al Plăților, a Federației Ipotecare Europene, a Institutului Bancar European și a 26 organisme naționale lucrative privind dezvoltarea și perfecționarea cadrului economic.

finnews

Recent Posts

Bursa de Valori București a lansat BVB Arena – Un nou capitol pentru antreprenoriatul românesc

Într-o mișcare strategică menită să consolideze și să extindă suportul pentru companiile antreprenoriale românești, Bursa…

2 săptămâni ago

Stabilitate și strategie: politica monetară a BNR în 2024

În cadrul ședinței Consiliului de Administrație al BNR din 4 aprilie 2024, au fost luate…

o lună ago

Salt Bank: Primul neobank românesc 100% a fost lansat astăzi

Salt Bank a fost lansată oficial pe piață, marcând începutul unei noi ere digitale. Diferențiindu-se…

o lună ago

CEC Bank: Rezultate financiare preliminare la 31 decembrie 2023

Într-un an marcat de transformare și adaptare la noile cerințe ale pieței financiare, CEC Bank…

2 luni ago

Dezvoltarea și consolidarea sistemului financiar al Republicii Moldova: o perspectivă încurajatoare

În urma încheierii proiectului de twinning finanțat de Uniunea Europeană la Chișinău pe 19 martie…

2 luni ago

TBI Bank înregistrează cel mai mare profit din istoria sa în 2023

TBI Bank, un nume binecunoscut în peisajul financiar al Europei de Sud-Est, a raportat rezultate…

2 luni ago