FinNews

CEC Bank continuă finanțarea antreprenorilor români și în 2022, prin programul IMM Invest Plus

CEC Bank, instituția financiară cu cea mai lungă tradiție și cea mai extinsă rețea teritorială din România, acordă și în anul 2022 credite antreprenorilor, prin programul IMM Invest Plus. 

”Continuăm să fim, pentru al treilea an consecutiv, partener al programului IMM Invest – program care a contribuit la creșterea intermedierii financiare și a facilitat obținerea de credite de către antreprenorii români. Până în prezent, am finanțat 3 800 de companii în cadrul programului IMM Invest. Suntem aproape de antreprenorii români și ne bazăm pe rețeaua noastră de consilieri CEC Bank și pe cea mai extinsă rețea bancară din țară – cu peste 1 000 de unități, pentru a explica avantajele programului și noutățile aduse în 2022”, a declarat Ramona Ivan, Director Relații cu Instituții Naționale și Internaționale în cadrul CEC Bank. 

Ca în anii precedenți, prin programul IMM Invest Plus pot fi accesate credite cu garanție de stat – FNGCIMM, FGCR, FRC, de maxim 90% din valoarea finanțării, dobânzile fiind subvenționate de stat pe o perioadă de 12 luni iar comisioanele de garantare fiind subvenționate pe întreaga perioadă de finanțare. 

Valoarea dobânzilor percepute se află sub media de pe piață: ROBOR la 3 luni la care se adaugă o marjă între 0,75% și 2,50% în funcție de tipul creditului și/sau componența programului. 

Prin intermediul IMM Invest Plus pot fi împrumutate sume de până la 10 milioane de lei în cazul creditelor de investiții și până la 5 milioane de lei pentru liniile/creditele de capital de lucru. 

În acest an, programul IMM Invest Plus beneficiază de un plafon total de 17,75 miliarde lei și au fost dezvoltate noi componente care vizează activitățile din domeniul agriculturii, construcțiilor și eficienței energetice. 

Componentele programului IMM Invest Plus 2022: 

·     IMM Invest Romania: Componenta facilitează accesul la finanțare (credite pentru activitatea curentă sau de investiții) pentru IMM-urile care nu sunt eligibile pe componentele specifice: AGRO IMM Invest, IMM PROD, GARANT Construct, INNOVATION, RURAL Invest) 

·     Pentru agricultură: Componentele AGRO IMM Invest și RURAL Invest susțin companiile din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar. Prin RURAL Invest, cu garanții acordate de FGCR, pot obține finanțare inclusiv companiile mari. 

·     GARANT Construct: Programul susține implementarea proiectelor privind îmbunătățirea eficienței energetice, investiții în domeniul energiei verzi și aliniere la obiectivele de mediu cu două sub-componente: pentru IMM-uri și pentru UAT-uri (unități administrativ-teritoriale). 

·     IMM Prod: Componenta susține asigurarea lichidităților și finanțarea investițiilor realizate de către întreprinderile mici și mijlocii, inclusiv start-up-uri, din zona urbană.  

·     INNOVATION: Acesta este un program dedicat proiectelor inovative și se urmărește  încurajarea internaționalizării, stimularea digitalizării și a comerțului electronic, retehnologizarea și brevetele. 

finnews

Recent Posts

Bursa de Valori București a lansat BVB Arena – Un nou capitol pentru antreprenoriatul românesc

Într-o mișcare strategică menită să consolideze și să extindă suportul pentru companiile antreprenoriale românești, Bursa…

o săptămână ago

Stabilitate și strategie: politica monetară a BNR în 2024

În cadrul ședinței Consiliului de Administrație al BNR din 4 aprilie 2024, au fost luate…

4 săptămâni ago

Salt Bank: Primul neobank românesc 100% a fost lansat astăzi

Salt Bank a fost lansată oficial pe piață, marcând începutul unei noi ere digitale. Diferențiindu-se…

4 săptămâni ago

CEC Bank: Rezultate financiare preliminare la 31 decembrie 2023

Într-un an marcat de transformare și adaptare la noile cerințe ale pieței financiare, CEC Bank…

o lună ago

Dezvoltarea și consolidarea sistemului financiar al Republicii Moldova: o perspectivă încurajatoare

În urma încheierii proiectului de twinning finanțat de Uniunea Europeană la Chișinău pe 19 martie…

o lună ago

TBI Bank înregistrează cel mai mare profit din istoria sa în 2023

TBI Bank, un nume binecunoscut în peisajul financiar al Europei de Sud-Est, a raportat rezultate…

2 luni ago