Comunitatea bancară salută progresul legislativ din sfera digitalizării

Asociația Română a Băncilor (ARB) și Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) salută decizia Autorităţii pentru Digitalizarea României de aprobare a normelor privind reglementarea, recunoașterea, aprobarea sau acceptarea procedurii de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video. Decizia Președintelui Autorității pentru Digitalizarea României prin care sunt aprobate normele privind reglementarea, recunoașterea, aprobarea sau acceptarea procedurii de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video a fost publicată săptămâna aceasta în Monitorul Oficial. Decizia reglementează cadrul juridic pentru identificarea persoanelor la distanță utilizând mijloace video, în interacțiunea cetățenilor la distanță cu instituțiile publice sau cu companiile private.

Această decizie reprezintă un progres notabil în procesul de debirocratizare la nivel național, clienții băncilor fiind beneficiarii direcți ai acestor modificări.

O astfel de normă era necesară și așteptată de către actorii din piață de mult timp, iar în numele membrilor noștri, membri ai Asociatiei Române a Băncilor și ai Consiliului Patronatelor Bancare din România deopotrivă, salutăm deschiderea de care au dat dovadă reprezentanții Autorității pentru Digitalizarea României și dialogul consistent care a dus la elaborarea acestui act normativ.

Discuțiile purtate au arătat că Autoritatea a înțeles importanța identificării de soluții care să ajute România să se dezvolte și să permită folosirea de tehnologii inovatoare pe măsură ce acestea sunt disponibile. Dialogul duce la reglementari mai bune, iar îndemnul nostru este de a acorda importanță deosebită acestor procese democratice de deliberare. Cu toții ne dorim legi mai bune, reglementări care își ating scopul, bazate pe principii clare și transparente.

Astfel, considerăm că forma în care a fost adoptată această normă reprezintă un mare pas înainte atât pentru prestatorii de servicii vizați de această normă cât și pentru cetățeni, chiar dacă mai sunt necesare o serie de ajustări care să permită prestarea serviciilor la distanță în cele mai bune condiții, fără însă a cauza presiuni financiare și operaționale semnificative pentru prestatorii de astfel de servicii și fără a limita/îngreuna accesul pe piața românească a prestatorilor de servicii de identificare din alte state membre UE.

Procesul de digitalizare s-a accelerat în sistemul bancar pe fondul pandemiei, ceea ce a condus la intensificarea tendinței de trecere la cashless și contactless. Aproximativ 76,8% dintre românii care dețin un produs sau un serviciu bancar au declarat că au încredere foarte multă și multă în noile tehnologii (aplicații și servicii digitale moderne), potrivit studiului privind „Digitalizarea sistemului bancar în percepția românilor”, realizat de IRES în anul 2020.

Studiul „Digitalizarea sistemului bancar în percepția românilor” relevă trei portrete de români care utilizează servicii sau produse bancare în contextul pandemic. Aproximativ 47% dintre români preferă interacțiunea online cu banca și este foarte important ca serviciile bancare să poată fi accesate cu ușurință de pe Internet/ Mobil. O pondere de 19% dintre respondenți interacționează atât online, cât și offline cu banca, folosind ocazional aplicația de Mobile Banking. 34% dintre clienți preferă interacțiunea offline cu banca, de cele mai multe ori merg fizic la unitățile bancare atunci când au nevoie și nu este prea important că serviciile bancare pot fi accesate cu ușurință de pe Internet / Mobil. Comunitatea bancară este preocupată de creșterea gradului de educație digitală în România. Acceptarea procedurii de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video ar putea contribui la reducerea fraudelor.

finnews

Recent Posts

Grup EM S.A. se listează pe AeRO BVB și anunță planuri de extindere în sectorul energetic

Listarea acțiunilor Grup EM S.A. pe Piața AeRO a Bursei de Valori București reprezintă un…

3 săptămâni ago

Smart Mobile: asigurarea RCA obligatorie, simplu și fără drumuri

Raiffeisen Bank România continuă să revoluționeze experiența digitală a clienților săi prin extinderea funcționalităților din…

3 săptămâni ago

Beneficii ING Bank 2025: Cont curent ING cu dobânzi preferențiale, asigurări și acces lounge

ING Bank România a făcut un pas major în redefinirea conceptului de cont curent prin…

3 săptămâni ago

CEC Bank simplifică accesul la Mobile Banking pentru clienți și non-clienți

CEC Bank anunță lansarea fluxurilor online pentru înrolarea non-clienților și activarea serviciului de Mobile Banking…

3 săptămâni ago

Piața Financiară, 30 de ani de jurnalism economic și performanță financiar-bancară

Gala Premiilor Piața Financiară a ajuns în 2025 la o ediție aniversară de referință, marcând…

3 săptămâni ago

Valentin Ionescu (ISF): Peste 30.000 de români implicați în programe de educație financiară în 2025, un an record pentru responsabilitatea financiară

Anul 2025 se conturează ca un reper important pentru educația financiară și profesionalizarea sectorului financiar…

3 săptămâni ago