Daniela Covăcescu preia funcția de Director de Operațiuni al Allianz-Ţiriac

Daniela Covăcescu, un profesionist cu peste 20 de ani de experiență în domeniul financiar-bancar și asigurări se alătură, începând de astăzi, echipei de top management a Allianz-Țiriac Asigurări și preia funcția de Director de Operațiuni (Chief Operating Officer – COO). Din acest rol, Daniela va coordona în mod direct o echipă de aproximativ 400 de specialiști și activitățile diviziilor de daune, IT și back-office.

“Ultimul an a însemnat pentru Allianz-Țiriac accelerarea simplificării, rafinarea operațiunilor și implementarea de noi funcționalități care ne permit să răspundem mai rapid și eficient nevoilor clienților și partenerilor noștri de distribuție. Alăturarea, într-un astfel de moment, a unui profesionist cu o experiență cuprinzătoare, precum a Danielei, va fi cu siguranță un plus pentru Allianz-Țiriac. Am încredere că, împreună cu echipa, Daniela va duce mai departe dezvoltarea operațiunilor și, implicit, asigurările mai aproape de clienți. Totodată, am convingerea că diversitatea de gen și faptul că trei dintre cei cinci membri ai echipei de top management a Allianz-Țiriac sunt doamne, vor avea un efect pozitiv și asupra procesului decizional”, a declarat Virgil Șoncutean, CEO al Allianz-Țiriac.

Noul director de operațiuni al Allianz-Țiriac are o experiență solidă în planificare strategică și simplificare organizațională, iar în ultimii zece ani a ocupat poziții de top management în zona financiară și operațională în industria de asigurări.

Pe parcursul carierei, Daniela Covăcescu a fost implicată direct în coordonarea de proiecte de agilitate organizațională, digitalizare, dar și de fuziune, fiind un promotor al simplificării operaționale.

Daniela Covăcescu, Director de Operațiuni la Allianz-Ţiriac

“Mă alătur echipei Allianz-Țiriac cu convingerea că împreună vom dezvolta proiecte de simplificare operațională, susținute de tehnologie, cu ajutorul cărora vom oferi clienților și partenerilor noștri de distribuție cele mai adecvate și facile soluții de asigurare. Transformarea operațională rămâne o prioritate, iar prin ceea ce ne propunem să construim avem șansa de a face o diferență în bine pentru clienții, partenerii și colegii noștri”, a declarat Daniela Covăcescu.

Noul Director de Operațiuni al Allianz-Țiriac a absolvit Facultatea de Comerț din cadrul Academiei de Studii Economice, precum și un program de leadership development în cadrul IEDC-Bled School of Management.

finnews

Recent Posts

Bursa de Valori București a lansat BVB Arena – Un nou capitol pentru antreprenoriatul românesc

Într-o mișcare strategică menită să consolideze și să extindă suportul pentru companiile antreprenoriale românești, Bursa…

2 săptămâni ago

Stabilitate și strategie: politica monetară a BNR în 2024

În cadrul ședinței Consiliului de Administrație al BNR din 4 aprilie 2024, au fost luate…

o lună ago

Salt Bank: Primul neobank românesc 100% a fost lansat astăzi

Salt Bank a fost lansată oficial pe piață, marcând începutul unei noi ere digitale. Diferențiindu-se…

o lună ago

CEC Bank: Rezultate financiare preliminare la 31 decembrie 2023

Într-un an marcat de transformare și adaptare la noile cerințe ale pieței financiare, CEC Bank…

2 luni ago

Dezvoltarea și consolidarea sistemului financiar al Republicii Moldova: o perspectivă încurajatoare

În urma încheierii proiectului de twinning finanțat de Uniunea Europeană la Chișinău pe 19 martie…

2 luni ago

TBI Bank înregistrează cel mai mare profit din istoria sa în 2023

TBI Bank, un nume binecunoscut în peisajul financiar al Europei de Sud-Est, a raportat rezultate…

2 luni ago