EximBank și Banca Românească încep pregătirile pentru fuziune

După o perioadă de pre-integrare, EximBank și Banca Românească (BROM) demarează procesul de fuziune prin absorbție după ce, astăzi, Adunarea Generală a Acționarilor BROM și-a exprimat acordul de principiu pentru această operațiune și a împuternicit administratorii Băncii Românești să întocmească proiectul de fuziune.

“Este o primă etapă pe care o parcurgem într-un proiect ce reprezintă un pas uriaș spre construirea unei bănci românești puternice ce va concura de la egal la egal cu jucătorii de top ai pieței bancare. Există o complementaritate foarte bună între modelele de afaceri ale EximBank – specializată în corporate banking și Banca Românească – cu experiență relevantă pe segmentul de retail banking, iar sinergiile rezultate vor crea premisele pentru eficiență și performanță financiară, care să susțină o creștere sustenabilă în viitor. Este un proces ambițios și complex, plin de provocări pentru echipele ambelor bănci, pe care sunt convins că îl vom finaliza cu succes până la sfârșitul acestui an. Un an cu o însemnătate specială în plus pentru ambele bănci, aflate la aniversarea a 30 de ani de activitate pe piața bancară”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank. El a adăugat că, până la finalizarea integrării, cele două bănci vor avea în continuare activitate separată.

În urma unor runde succesive de negocieri, EximBank și National Bank of Greece (NBG) au semnat, în 20 iunie 2019, contractul de achiziție a pachetului majoritar de acțiuni al Băncii Românesti, iar, în luna decembrie 2019, tranzacția a primit avizele de neobiecțiune din partea Consiliului Concurenței și a Băncii Naționale a României, autoritățile de reglementare relevante pentru această tranzacție. Odată cu îndeplinirea cerințelor obligatorii de reglementare și a celorlaltor elemente prevăzute în acordul pe care EximBank și National Bank of Greece l-au semnat, în ianuarie 2020, au fost întrunite toate condițiile pentru încheierea tranzacției.

Preţul plătit de EximBank pentru BROM a fost de aproape 60 de milioane de euro, la un capital achiziţionat de aproximativ 130 de milioane de euro. Pe lângă preţul plătit pentru capital, tranzac­ţia totală a inclus rambursarea împrumutului subordonat acordat Băncii Românești de către NBG, în valoare de 65 de milioane de euro, și rambursarea, de către BROM, a finanțării intragrup primite de la banca-mamă, în valoare de 90 de milioane de euro, plătite de Banca Românească din lichidităţile proprii. Tranzacția nu a implicat nicio finanțare de la bugetul de stat.

finnews

Recent Posts

Succesul campaniei #DreptulLaBanking: Progrese notabile în educația financiară la concursul “Taraba cu Parale” din București

În perioada 25-27 aprilie 2024, s-a desfășurat în Piața Obor din București concursul de educație…

o zi ago

Bursa de Valori București a lansat BVB Arena – Un nou capitol pentru antreprenoriatul românesc

Într-o mișcare strategică menită să consolideze și să extindă suportul pentru companiile antreprenoriale românești, Bursa…

2 săptămâni ago

Stabilitate și strategie: politica monetară a BNR în 2024

În cadrul ședinței Consiliului de Administrație al BNR din 4 aprilie 2024, au fost luate…

o lună ago

Salt Bank: Primul neobank românesc 100% a fost lansat astăzi

Salt Bank a fost lansată oficial pe piață, marcând începutul unei noi ere digitale. Diferențiindu-se…

o lună ago

CEC Bank: Rezultate financiare preliminare la 31 decembrie 2023

Într-un an marcat de transformare și adaptare la noile cerințe ale pieței financiare, CEC Bank…

2 luni ago

Dezvoltarea și consolidarea sistemului financiar al Republicii Moldova: o perspectivă încurajatoare

În urma încheierii proiectului de twinning finanțat de Uniunea Europeană la Chișinău pe 19 martie…

2 luni ago