Raiffeisen Bank finanțează compania Teilor, cu garanție de la EximBank, în programul destinat sprijinirii companiilor mari

Raiffeisen Bank SA a acordat companiei Teilor două credite în valoare de 1,6 milioane de euro pentru capital de lucru și, respectiv, 5 milioane de lei pentru investiții, iar EximBank a emis garanții în numele și în contul statului român pentru cele două împrumuturi, în cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19, implementată în urma mandatului special primit din partea statului român.  

Cele două finanțări de la Raiffeisen Bank, garantate în proporție de 90% de EximBank, vor permite societății să-și asigure necesarul de lichiditate pentru desfășurarea activității curente, dar și să facă investiții în infrastructura IT și aplicații de e-commerce, respectiv dezvoltarea unui ecosistem digital Teilor, o platformă care va deservi și nevoile echipelor Teilor, dar va avea incluse capabilități de tipul machine learning, sisteme de predicție, precum și digitalizarea proceselor.

„TEILOR este un business de familie românesc, susținut de o poveste autentică. Totul a început acum două decenii, când prin pasiune și curaj a luat contur un brand remarcabil de retail în domeniul bijuteriilor cu aur și pietre prețioase. Intuiția și creativitatea echipei au condus către deschiderea a 50 de magazine TEILOR în România și debutul expansiunii internaționale: Polonia și Bulgaria. De la primul magazin de pe Strada Teilor din Pitești, la visuri concretizate într-o prezență offline și online care a trecut dincolo de granițe. Să fii lider într-un domeniu presupune să continui să inovezi și să surprinzi clienții prin fiecare experiență, atât în magazinele fizice, cât și în mediul digital. De aceea, vom continua să evoluăm și să inovăm odată cu nevoile consumatorilor, cărora le vom oferi experiențe omnichannel, reale, inedite și adaptate timpurilor. Suntem deschiși spre soluții tehnologice care ne vor purta către cele mai înalte idealuri”, a declarat  Willy Dicu, CEO TEILOR.

finnews

Recent Posts

Bursa de Valori București a lansat BVB Arena – Un nou capitol pentru antreprenoriatul românesc

Într-o mișcare strategică menită să consolideze și să extindă suportul pentru companiile antreprenoriale românești, Bursa…

o săptămână ago

Stabilitate și strategie: politica monetară a BNR în 2024

În cadrul ședinței Consiliului de Administrație al BNR din 4 aprilie 2024, au fost luate…

4 săptămâni ago

Salt Bank: Primul neobank românesc 100% a fost lansat astăzi

Salt Bank a fost lansată oficial pe piață, marcând începutul unei noi ere digitale. Diferențiindu-se…

4 săptămâni ago

CEC Bank: Rezultate financiare preliminare la 31 decembrie 2023

Într-un an marcat de transformare și adaptare la noile cerințe ale pieței financiare, CEC Bank…

2 luni ago

Dezvoltarea și consolidarea sistemului financiar al Republicii Moldova: o perspectivă încurajatoare

În urma încheierii proiectului de twinning finanțat de Uniunea Europeană la Chișinău pe 19 martie…

2 luni ago

TBI Bank înregistrează cel mai mare profit din istoria sa în 2023

TBI Bank, un nume binecunoscut în peisajul financiar al Europei de Sud-Est, a raportat rezultate…

2 luni ago