FinNews

Românii pot economisi cu dobândă anuală de 8,25%

Începând de luni, 8 august a.c., românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitate de 1 an și dobândă anuală de 8,25%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată. Interesul românilor pentru titlurile de stat TEZAUR s-a menținut la un nivel ridicat și în luna iulie, suma investită fiind de 1,49 miliarde lei.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:
· Între 08 – 26 august 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online;

· Între 08 – 29 august 2022 de la unitățile Trezoreriei Statului;

· Între 08 – 26 august 2022 în mediul urban și 08 – 25 august 2022 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.
Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări sunt publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.

Ministerul Finanțelor a anunțat anterior lansarea unei noi emisiuni FIDELIS de titluri de stat pentru populație. Persoanele interesate au avut posibilitatea de a subscrie pentru a le accesa prin intermediul băncilor partenere (BT Capital Partners & Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale și Alpha Bank).

finnews

Recent Posts

Bursa de Valori București a lansat BVB Arena – Un nou capitol pentru antreprenoriatul românesc

Într-o mișcare strategică menită să consolideze și să extindă suportul pentru companiile antreprenoriale românești, Bursa…

2 săptămâni ago

Stabilitate și strategie: politica monetară a BNR în 2024

În cadrul ședinței Consiliului de Administrație al BNR din 4 aprilie 2024, au fost luate…

4 săptămâni ago

Salt Bank: Primul neobank românesc 100% a fost lansat astăzi

Salt Bank a fost lansată oficial pe piață, marcând începutul unei noi ere digitale. Diferențiindu-se…

o lună ago

CEC Bank: Rezultate financiare preliminare la 31 decembrie 2023

Într-un an marcat de transformare și adaptare la noile cerințe ale pieței financiare, CEC Bank…

2 luni ago

Dezvoltarea și consolidarea sistemului financiar al Republicii Moldova: o perspectivă încurajatoare

În urma încheierii proiectului de twinning finanțat de Uniunea Europeană la Chișinău pe 19 martie…

2 luni ago

TBI Bank înregistrează cel mai mare profit din istoria sa în 2023

TBI Bank, un nume binecunoscut în peisajul financiar al Europei de Sud-Est, a raportat rezultate…

2 luni ago