Sectorul bancar și intermedierea financiară în România – concluzii din discursul lui Leonardo Badea, prim-viceguvernator BNR

Intermedierea financiară reprezintă un element esențial al unei economii funcționale, exprimând legătura dintre sectorul bancar și economia reală. Aceasta depinde de multiple variabile, inclusiv de nivelul de închidere a piețelor financiare, reglementările existente și comportamentele economice ale actorilor implicați.

Un diagnostic clar al situației din România relevă că intermedierea financiară este la un nivel semnificativ inferior față de media Uniunii Europene. Activele sectorului bancar din România reprezentau doar 49,8% din PIB în trimestrul al treilea din 2024, un procent mult mai mic față de alte țări din Europa Centrală și de Est, precum Bulgaria (92,7%), Polonia (93%), Ungaria (106,3%) și Cehia (130,81%). Media UE este de 214%, ceea ce subliniază decalajul considerabil al României.

Această situație nu este doar un efect al unei singure disfuncționalități, ci rezultatul unui complex de factori structurali, comportamentali și instituționali. Printre principalele caracteristici care influențează nivelul redus de intermediere financiară se numără comportamentul prudent al populației și structura pieței imobiliare. România are cea mai ridicată rată de proprietari de locuințe din UE, ceea ce limitează cererea pentru credite ipotecare. De asemenea, un procent semnificativ din tranzacțiile imobiliare se realizează cu bani lichizi, fără a implica finanțare bancară, iar prețurile locuințelor sunt printre cele mai scăzute din Europa. Aceste trăsături nu reprezintă vulnerabilități în sine, dar limitează dezvoltarea pieței creditării ipotecare.

La nivelul companiilor, utilizarea intensă a creditului comercial este un alt factor care afectează intermedierea financiară. România are cel mai ridicat nivel de utilizare a creditului comercial din UE, reprezentând circa 20% din pasivul bilanțier agregat al firmelor. Datoriile comerciale ale companiilor nefinanciare au crescut cu 7% în 2023, ajungând la 421 miliarde lei, de peste două ori mai mult decât creditarea bancară. Totodată, rata de neperformanță a acestor datorii comerciale este de 11%, semnificativ mai mare decât cea a creditelor bancare.

Un alt factor care influențează intermedierea financiară este preferința companiilor mari pentru finanțare externă în valută, ceea ce contribuie la creșterea îndatorării private externe. Această tendință pune presiuni asupra echilibrelor macroeconomice și este nejustificată în condițiile în care resursele interne de finanțare sunt disponibile, iar raportul credite/depozite se menține sub 70%.

De asemenea, un număr mare de companii cu capitaluri proprii negative afectează economia, consumând resurse ce ar putea fi direcționate către entități mai productive. În 2023, numărul acestor firme a crescut cu 9%, ajungând la 260.000, reprezentând 31% din totalul firmelor active. Această situație perpetuează o alocare ineficientă a resurselor economice și contribuie la fragilitatea pieței muncii în perioade de criză.

Având în vedere aceste provocări, creșterea intermedierii financiare trebuie să fie realizată cu prudență, asigurând sustenabilitatea, reziliența și robustețea sistemului financiar. Nu orice expansiune a creditării este benefică; dezvoltarea intermedierii trebuie să fie bazată pe fundamente solide, mecanisme eficiente de evaluare a riscurilor și politici care să faciliteze o finanțare echilibrată a economiei.

Sistemul bancar românesc are potențialul de a susține o transformare calitativă a economiei, în linie cu cerințele europene. Premisele unei evoluții pozitive sunt deja vizibile, iar printr-un efort comun al instituțiilor financiare, mediului de afaceri și decidenților politici, intermedierea financiară poate deveni un pilon esențial pentru dezvoltarea economică durabilă a României.