Ursus Breweries îl numește pe Duncan Crow în funcția de Vicepreședinte Tehnic

Duncan Crow a fost numit Vicepreședinte Tehnic al Ursus Breweries, poziție din care va superviza cele trei fabrici de bere din Buzău, Brașov și Timișoara, precum și activitățile operaționale de producție ale companiei. 

Duncan are peste 20 de ani de experiență în domeniul producției și logisticii, în industria globală a băuturilor. Înainte de a se alătura Ursus Breweries a avut rolul de Director Supply Chain pentru Lao Brewery Company (LAO P.D.R.). A fost responsabil de producția și distribuția unui volum de 6 milioane de hectolitri de bere, băuturi carbogazoase și apă îmbuteliată. În cariera sa internațională, Duncan a deținut diverse poziții de management în industria berii din Singapore, Australia, Vietnam, Rusia, Croația și Olanda.

„Sunt entuziasmat de acest rol, de noua echipă și obiectivele pe care le am în cadrul Ursus Breweries. Aștept cu nerăbdare să lucrez alături de colegii mei la optimizarea fluxurilor operaționale și să continuăm să obținem rezultate foarte bune în zona de siguranță și calitate, pentru a ne consolida poziția de lider al pieței locale de bere și locul special pe care îl avem în preferințele consumatorilor”, a declarat Duncan Crow.  

Duncan aduce în echipa Ursus Breweries avantajul unei experiențe profesionale internaționale în producția de băuturi. Acest aspect contribuie la ambiția comună a companiilor din grupul Asahi Europe & International de îmbrățișa și promova diversitatea, cu multiplele ei valențe, precum expertiza diferită, diversitatea de gen, pluralismul de idei sau curajul de a face lucrurile diferit.

finnews

Recent Posts

Bursa de Valori București a lansat BVB Arena – Un nou capitol pentru antreprenoriatul românesc

Într-o mișcare strategică menită să consolideze și să extindă suportul pentru companiile antreprenoriale românești, Bursa…

o săptămână ago

Stabilitate și strategie: politica monetară a BNR în 2024

În cadrul ședinței Consiliului de Administrație al BNR din 4 aprilie 2024, au fost luate…

4 săptămâni ago

Salt Bank: Primul neobank românesc 100% a fost lansat astăzi

Salt Bank a fost lansată oficial pe piață, marcând începutul unei noi ere digitale. Diferențiindu-se…

4 săptămâni ago

CEC Bank: Rezultate financiare preliminare la 31 decembrie 2023

Într-un an marcat de transformare și adaptare la noile cerințe ale pieței financiare, CEC Bank…

o lună ago

Dezvoltarea și consolidarea sistemului financiar al Republicii Moldova: o perspectivă încurajatoare

În urma încheierii proiectului de twinning finanțat de Uniunea Europeană la Chișinău pe 19 martie…

o lună ago

TBI Bank înregistrează cel mai mare profit din istoria sa în 2023

TBI Bank, un nume binecunoscut în peisajul financiar al Europei de Sud-Est, a raportat rezultate…

2 luni ago