Piața de capital

Bento se listează pe piața AeRO a Bursei și contribuie la consolidarea sectorului IT pe piața de capital locală

Bento – Intellectually Curious (2B Intelligent Soft), companie antreprenorială românească fondată în 2004, specializată în dezvoltarea și implementarea de soluții software și furnizarea de servicii de infrastructură IT și Cloud, a debutat astăzi, 16 martie, pe piața AeRO a Bursei de Valori București. Acțiunile companiei se tranzacționează sub simbolul bursier BENTO. Este a șasea companie care se listează la Bursă de la începutul acestui an, precum și a douăsprezecea companie din sectorul IT care a venit la Bursă din 2019 până în prezent. Listarea BENTO are loc după derularea unui plasament privat hibrid, prin care compania a vândut atât acțiuni noi, cât și acțiuni existente, pentru 12,5 milioane de lei.

„Listarea la Bursă este un moment de importanță majoră pentru fiecare companie. Ne bucură de fiecare dată deschiderea antreprenorilor români, care au construit  afaceri relevante în sectorul lor de activitate, față de bursă și mecanismele de finanțare prin piața de capital. Debutul Bento pe piața AeRO consolidează prezența sectorului IT la Bursă și reprezintă de altfel și o oportunitate de diversificare a portofoliului pentru investitori. Avem deja șase noi companii la Bursă de la începutul acestui an, alături de cele patru emisiuni de obligațiuni, finanțări care însumează 152,4 milioane de lei”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

„Ne bucurăm că începând de astăzi suntem parte a pieței de capital din România. Le mulțumim investitorilor pentru încrederea acordată companiei și planurilor noastre de dezvoltare, iar viitorilor acționari le transmitem că suntem pregătiți să livrăm randamentele așteptate. Bento este o companie cu o creștere organică, pe parcursul anilor fiind realizate investiții constante în dezvoltarea produselor software proprii și calității serviciilor furnizate de echipele noastre. An de an am reușit să ne extindem și diversificăm portofoliul de clienți, precum și să creștem veniturile într-un ritm consecvent. Obiectivul nostru este să continuăm să creștem, să ne extindem și mai mult prezența la nivel internațional și să ne consolidăm produsele proprii cheie, precum Bento Field Service Management sau Bento Mobile Device Management. Prin urmare, suntem încrezători că având alături de noi investitorii și acționarii de pe piața de capital, vom reuși să ducem la îndeplinire planurile noastre de dezvoltare”, a declarat Radu Scarlat, Președinte al Consiliului de Administrație Bento – Intellectually Curious.

Bento a derulat în 25 noiembrie 2021 un plasament privat de vânzare de acțiuni, în cadrul căruia au participat 103 de investitori, dintre care 11 investitori calificați și 92 de retail. Valoarea acțiunilor vândute în cadrul plasamentului a fost de 12,5 milioane lei.  Compania a vândut un număr de 400.000 acțiuni noi și 497.633 acțiuni existente la un preț de 14 lei/acțiune. Suma atrasă de companie aferentă vânzării de acțiuni noi va fi folosită pentru accelerarea dezvoltării de produse proprii și precum și a unor noi canale de vânzare în Europa de Est și Balcani. Plasamentul privat și listarea acțiunilor au fost realizate cu sprijinul TradeVille.

„Este o bucurie pentru noi să vedem astăzi, prin listarea acțiunilor BENTO, încununarea unui proiect deosebit. Acesta marchează o nouă inovație pentru piața de capital din România în care TradeVille este implicată în rolul de intermediar. Succesul acestei operațiuni hibride este o dovadă atât a inspirației partenerilor noștri de la 2B Intelligent Soft, emitentul acțiunilor, cât și a capacității deosebite a echipei TradeVille de a duce la bun sfârșit o nouă premieră pentru piața de capital a României. Suntem norocoși să avem astfel de clienți corporativi care ne oferă încrederea și inspirația care sunt cruciale pentru realizarea unui astfel de proiect. Le mulțumim lor, investitorilor și tuturor celor care au fost implicați în bunul mers al operațiunii. Mult succes tuturor!”, a declarat Ovidiu-George Dumitrescu, CFA, Director General Adjunct, TradeVille.

Compania avea la finalul anului trecut peste 70 de angajați și contractori și deținea un portofoliu diversificat de clienți format din companii multinaționale din România, SUA și Elveția. În 2020, Bento a înregistrat o cifră de afaceri de 15,3 milioane de lei și un profit net de 1,9 milioane de lei. Conform informațiilor publicate în memorandumul de listare, la nivelul anului 2021, compania estimează o cifră de afaceri de 27 milioane de lei și un profit net de 4,6 milioane de lei. Majoritatea veniturilor obținute de Bento provin de la companii active în energie, FMCG și utilități, aproximativ 70%, în timp ce restul de 30% reprezintă venituri provenite din partea companiilor ce activează în telecomunicații, sănătate, agricultură, IT, media, industrie alimentară, distribuție, transporturi și servicii.