Companii

Green Genius, investiție de peste 450 de milioane de euro în parcuri fotovoltaice în România

Green Genius, unul dintre principalii dezvoltatori europeni de energie regenerabilă, intenționează să construiască în România, până în 2025, centrale solare fotovoltaice cu o putere instalată totală de peste 500 MW pentru a genera energie verde, curată. Potrivit reprezentanților Green Genius, compania își propune să investească aproximativ 450 de milioane de euro în acest proiect. În acest fel, prin producerea și vânzarea de energie verde, Green Genius va contribui la reducerea costului energiei electrice în România.

La nivel global, reducerea gazelor cu efect de seră este un obiectiv major și de aceea începerea acestui proces la nivel local este esențială. Astfel, un pas important în această direcție este dezvoltarea sectorului energiei regenerabile din România.

Conform Planului Național Integrat pentru Energie și Schimbări Climatice 2021-2030, România s-a angajat să atingă până în 2030 ponderea globală a energiei din surse regenerabile de 30,7%. În aceste condiții, România are nevoie de investiții masive în următorii ani în producția  energiei regenerabile și de aportul unor experți în domeniu pentru a contribui la tranziția către energie curată.

Observăm o creștere rapidă a cererii de energie regenerabilă în întreaga Europă. Obiectivele ambițioase ale Uniunii Europene în urmărirea modelului de neutralitate climatică încurajează țările să se concentreze din ce în ce mai mult pe dezvoltarea energiei regenerabile. Acum, când sectoarele sale energetice se află în faza de creștere rapidă, România are un potențial promițător pentru dezvoltarea de instalații solare. Din punct de vedere geografic, România are numeroase avantaje în ceea ce privește investițiile în energie solară, iar noi suntem pregătiți să investim aici în următorii ani.“, spune Ruslan Sklepovič, director general al Green Genius.

Cu peste un deceniu de experiență în proiecte și instalații de biogaz, solare, eoliene și de hidrogen, Green Genius a devenit unul dintre principalii dezvoltatori europeni de energie regenerabilă, cu proiecte în toată Europa: Lituania, Polonia, Italia, Spania, etc. Experiența companiei în această zonă a dus la o cunoaștere mai profundă a problemelor și reglementărilor politice europene în domeniul energiei verzi, dar și a reglementărilor comunităților locale.

În prezent, portofoliul total de proiecte fotovoltaice Green Genius Solar PV sunt în curs de dezvoltare, în construcție sau deja implementate depășește 1,5 GW. În plus, în 2021 compania a construit cea mai mare și eficientă centrală solară din țările baltice. De asemenea, în 2021 Green Genius a generat 399 GWh de energie verde și a oprit emisia a 335k tone de CO2. Pentru ca acest lucru să fie realizat în mod natural ar fi fost nevoie de peste 16 milioane de copaci și mai mult de un an. În acest context, misiunea Green Genius ca dezvoltator de top nu a fost niciodată mai importantă, deoarece compania își propune să ajute Europa să treacă la un viitor mai verde.

Cu o experiență de peste un deceniu în domeniul energiei regenerabile, Green Genius simplifică generarea de electricitate din surse regenerabile și permite clienților să își atingă obiectivele de sustenabilitate. Credem că utilizarea energiei verzi este cea mai eficientă cale în stoparea schimbărilor climatice. De asemenea, lucrăm la găsirea unei soluții inovatoare care ne va permite să renunțăm la tehnologiile vechi și poluante, astfel încât utilizatorii să obțină 100% energie verde din diferite surse regenerabile combinate.”, a declarat Ruslan Sklepovič, director general al Green Genius.

Alegerea de a fi sustenabil este și rentabilă, deoarece prețul energiei solare a scăzut într-un ritm alert. Cu doar 10 ani în urmă, energia solară era cea mai scumpă opțiune pentru construirea unei noi instalații de producere a energiei, dar de atunci acest cost a scăzut cu 90%, conform statisticilor din cadrul raportului anual Levelized Cost of Energy Report (LCOE). Nu numai că prețul panourilor este la un minim istoric, dar instalațiile solare de astăzi sunt, de asemenea, mult mai eficiente. Acestea sunt capabile să genereze mai multă energie cu o amprentă de carbon mai mică. Prin urmare, pe lângă generarea de energie verde și curată, construirea de capacități de producere a energiei solare de 500 MW în România va contribui substanțial la reducerea costului facturii de electricitate pentru mulți români, susțin reprezentanții Green Genius