Piața de capital

Ministerul Finanțelor lansează pe 27 martie prima IPO pentru titluri de stat FIDELIS din 2023, cu o tranșă dedicată donatorilor de sânge

Ministerul Finanțelor (MF) continuă emisiunile de titluri de stat pentru populație FIDELIS și lansează la Bursa de Valori București (BVB) prima ofertă de vânzare din acest an, în perioada 27 martie – 10 aprilie. Aceasta este a 11-a ofertă de acest tip derulată prin intermediul pieței de capital de Ministerul Finanțelor începând cu iulie 2020. Prin intermediul precedentelor zece oferte, Ministerul Finanțelor a atras de la populație, cumulat, aproape 15,2 miliarde lei (3,1 miliarde euro).

Ne dorim ca această emisiune dedicată persoanelor fizice care au donat sânge începând cu 30 septembrie 2022, inclusiv celor care donează în perioada de ofertă a acestei ediții, să contribuie concret la stimularea donării de sânge, alăturându-se demersurilor publice sau private cu acest scop. FIDELIS a avut întotdeauna o componentă de educație financiară, iar acum, prin această premieră, îmbinăm educația financiară cu acțiunea directă de sprijinire a unei nevoi naționale a sistemului de sănătate. Încrederea în această inițiativă este deopotrivă a Ministerului Finanțelor dar și a partenerilor noștri cu care am realizat cu succes 10 ediții Fidelis până în prezent, implicându-se permanent în identificarea și acoperirea nevoilor investitorilor în titluri de stat FIDELIS”, a declarat Adrian Câciu, Ministrul Finanțelor.

Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie prin intermediul consorțiului de intermediere sau intermediarii care au semnat angajamentul privind respectarea condițiilor de derulare a ofertei, a prevederilor prospectului de emisiune și a transmis angajamentul către Lead Manager. Consorțiul este format din BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale și Alpha Bank România, titluri de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, în cadrul ofertei publice de vânzare derulate la Bursa de Valori București.

„Piața de capital a României oferă un mix unic de stabilitate și potențial de creștere, făcându-o o destinație atractivă pentru investitorii care doresc să-și diversifice portofoliile. În această perioadă cu inflație în creștere, în care banii, care sunt sângele economiei, sunt din ce în ce mai scumpi, redresarea și puterea pe termen lung a economiei României depind de încredere și de asigurarea accesului companiilor și statului la o gamă mai largă de opțiuni de finanțare, cum ar fi acțiuni și obligațiuni, precum și o piață de capital dinamică. Felicităm Ministerul Finanțelor pentru inițiativa de oferi o tranșă specială donatorilor de sânge, atât pentru impactul medical pe care-l are, dar și pentru faptul că arată partea umană din spatele sistemului financiar”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

„Privim anul 2023 cu încredere, deoarece vedem semnale importante în ceea ce privește continuarea rundelor de finanțare, atât prin emisiunile de titluri de stat Fidelis, dar și mult-așteptata listare a Hidroelectrica.Totodată, vedem că Statul oferă un sprijin companiilor care vor să se listeze, prin acoperirea unei părți din costurile de listare. Prin emisiunile de titluri de stat Fidelis, Ministerul Finanțelor oferă investitorilor un instrument util pentru diversificarea portofoliilor, dar și pentru cei care fac primul pas în lumea investițiilor, iar, acum, prin această tranșă dedicată donatorilor de sânge, oferă un canal prin care investitorii sunt stimulați să ofere ajutor celor care au nevoie de sânge”, a afirmat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București.