Piața de capital

Ministerul Finanțelor listează la Bursa de Valori București noi titluri de stat FIDELIS în valoare totală de peste 1 miliard de lei

Ministerul Finanțelor (MF) a atras 872,5 milioane lei și 42,1 milioane euro, valori însumând peste 1 miliard de lei, prin cea de-a șasea ofertă primară de vânzare de titluri de stat FIDELIS pentru populație derulată în ultimii doi ani prin Bursa de Valori București. Astfel, valoarea celor șase runde de finanțare derulate în 2020 și 2021 la BVB de către Ministerul Finanțelor depășește 9 miliarde lei (1,8 miliarde euro).

„Pe parcursul acestui an, persoanele fizice au investit peste 4,3 miliarde de lei în titlurile de stat FIDELIS, ceea ce demonstrează că programul se bucură de un interes ridicat, fiind un instrument de economisire atât pentru disponibilitățile în lei, cât și pentru cele în euro. Participarea susținută a investitorilor cu ocazia celor patru emisiuni derulate în anul 2021 dovedesc aprecierea de care se bucură acest Program, care oferă siguranța investițiilor și reprezintă o alternativă necesară pe piața instrumentelor financiare românești”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

„Programul FIDELIS a devenit deja unul de referință pentru Ministerul Finanțelor, pentru Bursa de Valori București, dar și pentru românii care aleg această formă de investiție. Ne bucurăm că statul român a folosit constant în ultimii doi ani Bursa pentru asigurarea unei părți din necesarul de finanțare. Derularea celor șase oferte din ultimii doi ani confirmă faptul că Ministerul Finanțelor este un partener al întregii piețe de capital. În ultimii doi ani am observat, totodată, și un interes în creștere și din mediul privat pentru accesarea finanțării prin piața de capital, atât prin obligațiuni, cât și prin emisiuni de acțiuni. Ultimii doi ani au demonstrat pe deplin că Bursa de Valori București este un canal de finanțare viabil, atât pentru mediul privat, cât și pentru statul român”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

„Misiunea noastră la Bursa de Valori București este să oferim cât mai multe oportunități de investiții, pentru toate categoriile de investitori. Ne bucurăm că Ministerul Finanțelor ne sprijină în acest demers și prin programul FIDELIS, prin care românii au acces la un instrument de investiție și economisire în același timp. Ordinele plasate de către investitorii români în cadrul celor șase oferte a depășit numărul de 54.000, fapt ce demonstrează că românii sunt deschiși către noi modalități de economisire. Ne-am propus să oferim investitorilor cât mai multe instrumente pentru a tranzacționa și pentru a-și administra portofoliile, iar odată cu lansarea Contrapărții Centrale gama de astfel de instrumente se va diversifica și mai mult”, a declarat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București.

Ministerul Finanțelor a derulat oferta publică de vânzare a titlurilor de stat FIDELIS, denominate în lei și în euro, în perioada 18 noiembrie – 10 decembrie 2021. Oferta a fost dedicată persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta peste 18 ani. Sindicatul de intermediere al ofertei a fost format din BT Capital Partners (Lead Manager) și Banca Transilvania, Banca Comercială Română și BRD – Groupe Societe Generale.

„Într-o perioadă de volatilitate pe bursa locală și pe piețele externe care pare să se intensifice, titlurile de stat FIDELIS, care reprezintă un instrument cu grad de risc scăzut, își mențin un randament atractiv și sunt în continuare atrăgătoare pentru investitori. Utilizarea acestor instrumente ca mijloace de economisire și investire devine o parte integrantă din strategia investitorilor de retail, iar accesul facil la subscriere în ofertele trimestriale menține interesul ridicat”, a declarat Daniela Secară, Directorul General al BT Capital Partners.

„Prin intermedierea ofertei de titluri de stat din cadrul programului FIDELIS ne consolidăm un portofoliu diversificat de opțiuni de investire și venim în ajutorul clienților cu o alternativă în plasamente sigure. În centrul tuturor inițiativelor în care ne implicăm se află bunăstarea românilor și alegerile financiare inteligente, iar investițiile în titluri de stat sunt un prim pas pentru cei care își doresc să-și diversifice câștigurile prin soluții cu risc scăzut”, a declarat Valentin Popovici, Director Executiv Piețe Financiare, BCR. 

„Emisiunile periodice în cadrul Programului FIDELIS al Ministerului Finanțelor au consacrat deja pe piața financiară românească instrumentul cu gradul de risc cel mai scăzut accesibil populației, fapt care are o importanță deosebită din perspectiva unui management de portofoliu adecvat pe care pot să îl implementeze persoanele fizice. Listarea acestor titluri de stat destinate populației la BVB asigură parametrii de lichiditate necesari unui instrument financiar pentru a deveni eligibil pentru investitorii locali activi pe piața financiară locală, care își actualizează regulat opțiunile de investiții”, a declarat Irina Neacșu, Director Executiv Corporate Finance, BRD – Groupe Société Générale.

În cadrul ofertei, românii au plasat 8.817 ordine de subscriere atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât și pentru cele în euro. Oferta a cuprins titluri de stat în lei cu maturități de unu, respectiv trei ani, și o emisiune în euro, cu scadența la cinci ani. Detaliile fiecărei emisiuni sunt disponibile în tabelul de mai jos.

CriteriuEmisiune lei cu scadență în 2022Emisiune lei cu scadență în 2024Emisiune euro cu scadență în 2026
ISINROY2GT4JUMN4ROGJ1RTVH7G9ROUFKA4GGAZ1
SimbolR2212AR2412AR2612AE
Maturitate1 an3 ani5 ani
Dobândă anuală4% p.a.4,6% p.a.1,80% p.a.
Valoare nominală/ titlu de stat100 lei100 lei100 euro
Număr de titluri7.594.5271.130.719421.163
Valoare emisiune759.452.700 lei113.071.900 lei42.116.300 euro