Piața de capital

Transport Trade Services, principalul furnizor de servicii integrate de pe Dunăre, împlinește 25 de ani de la înființare

Transport Trade Services (TTS), furnizorul principal de servicii logistice integrate de pe Dunăre, a împlinit 25 de ani de la înființare. În 23 ianuarie 1997 compania și-a început activitatea sub forma unei case de expediții. În cei 25 de ani de activitate, Transport Trade Services s-a dezvoltat organic, prin achiziții de companii de transport fluvial, companii de operare portuară   și terminale portuare situate pe Dunăre și în Portul Constanța, dar și în Ungaria și Austria. TTS este listată la Bursa de Valori București din iunie 2021 și are în prezent o capitalizare de 648 milioane de lei (131 milioane euro).

„Transport Trade Services a demonstrat în cei 25 de ani de existență reziliență și o strategie de dezvoltare care dă roade în continuare. Ne bucurăm că cel mai mare transportator de pe Dunăre a ales în 2021 să intre în comunitatea companiilor listate la Bursă și că putem fi alături de ei pentru perioada ce urmează acestor primi 25 de ani. În câteva luni de la listare, acțiunile TTS au înregistrat volume și valori de tranzacționare însemnate, cu impact pozitiv asupra lichidității pieței. Mai mult, anul trecut acțiunile TTS au fost incluse în indicii FTSE Russell dedicați piețelor emergente, intrând astfel și în vizorul investitorilor instituționali. Le urez mult succes în continuare, atât pe Dunăre, cât și la bursă”, a declarat Adrian Tănase, Director General Bursa de Valori București.

„Ne bucurăm să sărbătorim 25 de ani de când suntem activi în economia românească și contribuim la dezvoltarea unei industrii importante precum cea a transportului pe Dunăre. În această perioadă am crescut sustenabil și vorbim astăzi de o companie integrată, listată la Bursa de Valori București, cu priorități strategice regionale și planuri de creștere. Suntem campion regional în transportul fluvial și infrastructura portuară din bazinul Dunării și prin strategia asumată vom continua să fim un partener cheie pentru sectoarele agricol, siderurgic și chimic. Totodată ne propunem să integrăm cele mai bune practici de sustenabilitate și guvernanță corporativă și suntem mândri de realizările din piața de capital și încrederea acordată de către investitori”, a declarat Petru Ștefănuț, Director General Transport Trade Services.

Activitatea Transport Trade Services este organizată în trei segmente principale: expediție de mărfuri,  transport  fluvial  și  operare  portuară.  Expediția  de  mărfuri  reprezintă segmentul

coordonator al afacerii, fiind exercitat inclusiv de către filialele Plimsoll Kft (Ungaria) și TTS (Transport Trade Services) GMBH Viena. Principalele mărfuri transportate și operate în porturi de TTS sunt produse minerale (materii prime pentru industria siderurgică și laminate), produse agricole (cereale, oleaginoase și furaje) și produse chimice (rocă fosfatică și produse finite ale industriei îngrășămintelor chimice).

Transport Trade Services, prin filialele CNFR Navrom Galați și Fluvius din Ungaria, deține cea mai mare flotă de barje de pe Dunăre, și efectuează transporturi  subordonat  expediției  de marfă. Subsidiara Navrom Bac asigură servicii de ferry peste Dunăre, în Gala’i și între România și Ucraina (Isaccea-Orlivka). Cel de-al treilea segment al afacerii, operațiunile portuare, sunt desfășurate în terminale din portul Constanța și din porturi dunărene. TTS deține cea mai mare flotă fluvială din bazinul dunărean, formată din 481 unități fluviale cu o capacitate  de  aproape 800 mii tone, 8 macarale plutitoare, precum și propriile terminale portuare în Constanța și în 7 porturi fluviale dunărene (Galați, Brăila, Oltenița, Giurgiu, Bechet și Turnu Severin în România și Fajsz în Ungaria).

TTS este listată la Bursa de Valori București din 14 iunie 2021, după derularea unei oferte publice inițiale secundare prin care acționarii societății au vândut 50% din acțiuni, pentru 288 milioane lei (58,5 milioane euro). În șapte luni de la listare, investitorii de la Bursa de Valori București au tranzacționat aproape 7 milioane de acțiuni TTS. Valoarea totală a tranzacțiilor realizate în această perioadă cu acțiunile TTS a fost de 147 milioane de lei. Acțiunile companiei sunt incluse în indicii BET, BET-TR, BET-TRN, BET-XT, BET-XT-TR, BET-XT-TRN, BETPlus, BET-

BK. Acțiunile companiei fac parte de asemenea, din 20 decembrie 2021, din indicii FTSE Russell dedicați Piețelor Emergente, FTSE Global Micro Cap. Transport Trade Services este a doua companie românească prezentă în indicii FTSE Global Micro Cap, alături de Bittnet. Includerea acțiunilor TTS a fost decisă de furnizorul global de indici în urma revizuirii trimestriale anunțată pe 19 noiembrie.